luni, 18 mai 2009

responsabilitate şi festival de film asiatic la cluj

după 100 de zile de la preluarea mandatului, Barack Obama a făcut paşi importanţi în gestionarea problemei crizei financiare, dar cel mai important pas mi se pare închiderea închisorii de la Guantanamo, pas care a fost făcut la 48 de ore de la preluarea mandatului. nice. şi? şi nimic. în materie de responsabilitatea pe care ar trebui să şi-o asume cineva pentru încălcarea gravă a drepturilor omului şi pentru practicarea torturii, a întârziat încă să apară. mai jos puteţi să vizionaţi un mini-documentar făcut de cei de la Amnesty International în legătură cu situaţia aceasta, documentar care mă face să mă întreb dacă "yes, we can!" nu este altceva decât "no, we won't!"




în altă ordine de idei, în perioada 18-24 mai, OSUT (organizaţia studenţilor din universitatea tehnică cluj) orgnizează un festival de film asiatic:

Luni, 18 mai - "Chihwaseon" (2002), 17:30, Cinema Victoria

Marţi, 19 mai - "Welcome to Dongmakgol" (2005), 17:30, Cinema Victoria

Miercuri, 20 mai - "Springtime in the Small Town" (2002), 17:30, Cinema Victoria

Vineri, 22 mai - "Grand Chef" (2007), 19:30, Librăria Cărtureşti

Duminică, 24 mai - "Empty Houses" (2004), 17:30, Cinema Victoria

pentru alte evenimente organizate de OSUT în săptămâna aceasta, vizitaţi qbox.ro