luni, 4 mai 2009

one world la Cluj

pentru că am început, de curând, să dau mai multă atenţie drepturilor mele, într-o lume în care prostia, ignoranţa şi durerea de cap sunt un adevărat focar de infecţie, vreau să vă informez de faptul că în perioada 7-9 mai, se va desfăşura la Cluj festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului, One World România. acesta va avea loc începând de joi, 7 mai, de la ora 18 la Victoria Cinecafe. primul film va fi "Burma Vj" în care 30 de reporteri birmanezi filmează abuzurile din ţara lor, apoi de la ora 20 puteţi vedea "Rene", o călătorie între inchisoare şi perioade scurte petrecute în afara zidurilor. vineri de la 16, "Charging the Rhino", în care Simcha Jacobovici prezintă momente întunecate din istoria familiei sale. de la ora 18 se derulează "Testimony", o călătorie întreprinsă de regizorul acestui film, Răzvan Georgescu, diagnosticat cu tumoare pe creier. în ultima zi, sâmbătă, filmul "All white in Barking", de la ora 18, în care se prezintă comunităţile londoneze Barking şi Dagenham, zone cu cel mai mare nivel de imigraţie din ţară, iar de la ora 20, "Apocalipsa după şoferi", un documentar despre implicaţiile pe care le poate avea violenţa în trafic. festivalul se derulează sub sloganul "Think for yourself" şi este iniţiat în 1999 de Vaclav Havel. ajunge în România în 2008. târziu, zic eu. este cel mai mare eveniment de acest gen din Europa, extins în oraşe precum Bruxelles, Madrid, Kiev şi New York. prin intermediul Centrului Cultural Ceh, PATRIR şi Victoria Cinecafe, ajunge şi la Cluj. ne vedem acolo. stand up for your rights!