luni, 6 aprilie 2009

"jurnal of a smile"

am să încep să scriu acest mic monolog intitulat "jurnal of a smile". de ce? pentru că sunt al naibii de poet si scriitor. detalii: voi scrie câteva rânduri in fiecare zi. numărul de zile în care voi scrie acest monolog, al unui personaj fictiv, va coincide cu un anume aspect din viaţa mea. când acest aspect va disparea, monologul se va opri. acestea fiind spuse:

"ziua 1, 06 aprilie

a început. lupta cu mine însumi. s-a ajuns unde nu credeam că o să se ajungă niciodată. acum să vedem cine poate să rămână serios mai mult timp. spune ceva. vezi că dacă îţi inghiţi lacrimile nu vei mai putea vorbi. sau poţi? ar suna ca un sughiţ trist, dar amuzant totodată. exact, zâmbeşte. ai putea să faci pe oricine să zâmbească. multe lucruri au fost cucerite cu un zâmbet. poate şi imperii. poate nu. nu am fost bun la istorie. încurcam feţe şi nume. pe napoleon îl vedeam cu un coif de spartan sau mai ştiu eu ce aberaţii de genul. cumva că îmi plăcea matematica. cifrele nu te pot răni. cifrele nu conţin acte de violenţă sau iubiri neâmplinite. 1 e 1, 2 e 2... şi aşa mai departe. până am ajuns să înţeleg că fără violenţă şi iubiri ne-am tranforma în roboţi. atunci a început să îmi placă istoria, dar nu am reuşit să nu încurc lucrurile între ele. era ok. mă distram. am visat azi noapte mult gunoi. şi că mă laşi acolo. dar am reuşit să ies. printre cârpe şi spaghete semi-digerate mi-am făcut potecă. mă distram. apoi m-a trezit un fior. m-am speriat şi am deschis uşa. măcar să vad holul. e luni azi? mâine e marţi. ai aflat? dispar rândunicile"

1 comments:

Pufossu spunea...

Da. Ai avut dreptate! În orice caz... vorbim mâine :)