zile cu trei dimineţi

te trezeşti târziu... cu părul în toate direcţiile (că deh... eşti creţ)... te uiţi în oglindă şi îţi dai seama cât de bine semeni cu Sweeney Todd, apoi încerci să-ţi alungi gândul acela din cap gândindu-te că nu te prinde aura de ucigaş debil, nu ai o miss Lovett la parter şi oricum nu prea ai voce pentru un muzical... pui cafea şi apă în filtrul vechi de 5 ani, rugându-te cu patos şi cu toată fiinţa ta ca de data asta să nu dea pe dinafară... bine înţeles că dă... priveşti aragazul înnegrit de atâta zaţ şi promiţi că îl vei curăţa mâine, dar în acelaşi timp te gândeşti că trebuia să îmbătrânească şi el odată, trebuia să îşi arate şi el ridurile, faţa-i coaptă de atâta căldură, trebuia să ajungă şi el urât...
îţi aprinzi o ţigară şi aştepţi un telefon sau un buzz să te trezească din amorţeala pe care ţi-a creat-o încă o noapte de visuri ciudate... în cele din urmă primeşti buzz-ul mult aşteptat şi le mulţumeşti celor de la yahoo pentru acel sunet strident care îţi scutură toţi neuronii... e amicul tău care e atât de dornic de o cafea încât te convinge şi pe tine că mai ai nevoie de una... te îmbraci cu silă, iar drumul până la cafeneaua preferată îl parcurgi cu troleul, care ca de obicei e un adevărat sport... bei cafeaua, fumezi un pachet de ţigări, vorbeşti despre fete, examene, companii de asigurări şi despre colegul de cameră care îţi mănâncă toată mâncarea, apoi te ridici, plăteşti o cafea cu gust de ars, te întorci acasă spunându-ţi că îţi ajunge şi ca vrei să leneveşti...
seara vine inevitabil şi primeşti acel telefon la care nici nu te gândeşti să raspunzi, dar fiind o fire curioasă, cu o conştiinţă mare, raspunzi în cele din urmă... te îmbraci cu silă, faci acelaşi drum cu troleul, intri în local şi-ţi găseşti prietenii în jurul unei mese pline cu sticle de bere şi pentru un moment ţi se face şi ţie poftă, ai vrea şi tu una... "cu ce vă servesc?" din instinct, ameţit de fum şi aburi de bere, rosteşti acele cuvinte... "o cafea vă rog"... aceleaşi fete, examene, companii de asigurări, aceiaşi colegi de cameră nesătui... ajungi acasă tremurând de la licoarea dulce-amăruie, te pui în pat... şi nu-ţi doreşti decât ca atunci când te trezeşti, aragazul să fi murit de bătrâneţe...