Picasso s-ar simţi ca acasă la Kaufland

după o zi "chinuitoare" la birou (am citit şi am căscat toate cele 8 ore) am făcut o mică "excursie" până la Kaufland. nimic iesit din comun... doar că poate eram eu mai distrat şi vedeam peste tot o capodopera a comicului uman. la intrare m-a surprins privirea mirată a unui copilaş care se ţinea strîns de gâtul unui dinozaur mecanizat şi care parcă vroia sa-mi spună: "hai şi tu!" "e distractiv... pe bune!" ce e amuzant e că m-aş fi dus. cine să refuze un copilaş buclat şi cu zâmbetul până la urechi? înauntru aceeaşi marfă ambalată diferit, aceeaşi oameni cu aceleaşi poveşti... "nu mai cumpăr ketchup din ăsta", "măi, dar nu spuneai că luăm şi ulei?", "hai odată să prind un loc la coadă!" ultima am auzit-o la raionul cu peşte şi în acel moment, privirea mi-a căzut pe nişte crustacee care se holbau la mine cu ochii lor mici şi negri şi parcă râdeau cu sunete piţigăiate de tipul cu replica: "l-aţi auzit pe ăla fraţilor? se grăbeşte sa prindă loc la coadă!" am fost fascinat de tot umorul "supermarketian" pe care, ca un nebun, am reuşit să-l desluşesc din bip-urile de la scanner-ele caselor de marcat şi din marea de oameni adormiţi şi plictisiţi de culorile şi mirosurile de pe rafturi. la ieşire am fost trezit din amorţeala suprarealistă, de acelaşi zâmbet şi de aceeaşi privire mirată...