retragerea

cuvintele curg precum ploaia fără sfârşit într-un pahar de hârtie. alunecă în drumul lor, trec pe furiş prin mintea mea. bălţi pline de tristeţe, valuri de bucurie rătăcesc prin mintea mea, posedând şi alintându-mă. nimic nu-mi va schimba lumea. imagini de lumină frântă care dansează precum un milion de ochi, mă cheamă fără încetare în mintea mea. gândurile-mi rătăcesc precum vântul nestatornic într-o cutie de scrisori, se rostogolesc orbeşte în drumul lor, prin mintea mea. când privesc lucrurile în ansamblu, nimic nu mai are rost. nici existenţa acestui blog. de aceea aş vrea să vă spun ca mă retrag din tot ceea ce înseamnă expunerea gândurilor mele pe o pagină de net. mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut în construirea acestui blog şi celor care au avut răbdarea să citească câte ceva. vă doresc toate cele bune şi să aveţi parte de tot ce e mai frumos în tot acest haos nebun căruia îi spunem viaţă.

vis

colecţionez obiecte frumoase. o pereche de pantofi, nişte ochelari, un telefon, o maşină de scris. sunt făcute din lemn şi pâslă. au cusături aparente. înfăţişarea lor delicată şi finisată e prietenoasă. şi sunt tăcute. ea le-a făcut, iar eu le voi arăta într-o expoziţie. "crezi că aş putea lua şi pătura roşie?" e o pătură nemaipomenită. e groasă, din pluş roşu... are cusături mari şi albe. nişte animale sălbatice aleargă pe ea. ea zâmbeşte. mă aplec peste o stâncă în încercarea de a o atinge. stomacul mi s-a comprimat. mă doare. "poţi să mă ţii de mână? nu pot dormi" îmi ia mâna. adorm.

the kettle's on

o marţi cu 3 ceasuri rele şi un logan

şofez de două luni. puţin aşai? nu şi după părerea şefului care mi-a încredinţat marţi dimineaţă un logan van nou nouţ pe care să-l iniţiez în traficul clujului. până aici nu ar fi fost nici o problemă, doar că acest logan van nu are geam spate (lunetă), ceea ce mai ales pentru un începător e cam nasol. zis şi făcut. dupa vreo 25 de km de condus prin oraş ajung şi eu în dreptul blocului unde aflu cu "stupoare" că nu am loc unde să parchez. dar fiind un tip "inteligent" merg prin spatele blocului şi intru la milimetrii prin pasajul pietonal care face legătura cu trotuarul, unde parchez. mândru de mine intru în casă şi încep să mănânc ca după o zi obositoare la muncă, când sună telefonul. e şeful care vrea să mă întâlnesc cu el la praktiker. de aici a început totul. aţi auzit ca marţi sunt 3 ceasuri rele? nu am crezut asta până acum. :p cum nu puteam să cobor de pe trotuar m-am gândit că dacă am intrat prin pasajul pietonal pot să şi ies prin pasajul pietonal. nu chiar. am luat virajul greşit şi am prins cu uşa stânga spate colţul pasajului. m-am dat jos din maşină şi pentru câteva secunde lumea mi-a câzut în cap. nu după mult timp au sosit şi martorii. fiecare cu propria personalitate îşi dădea cu părerea asupra situaţiei. tipul de la jocuri mecanice râdea în hohote, tipul care repară papuci în spatele blocului se uita la mine cu o grimasă care spunea: "ce naşpa" da! ştiu că e naşpa nu trebuie să-mi aminteşti! dar trebuie să-i mulţumesc tipului care repară papuci că m-a ajutat să mut cu mâna maşina ca să o pot scoate de acolo. după o scurtă vizită la poliţie pentru constatare, totul s-a rezolvat cu bine. mă mir că nu m-au dat aştia în judecată că am afectat structura de rezistenţă a blocului :))

dedicaţie pentru o săptămână de lămâie

"snobismul intelectual" - ediţie revizuită

ieri am aflat de la o persoană mai mult sau mai puţin importantă (să-i spunem doamna "X") ce înseamnă să fii un "snob intelectual". inseamnă să fii pasionat de fotografie, desen şi poezie (dacă sunteţi la liceu/facultate de arte nu mai are rost să citiţi. sunteţi nişte snobi), să urăşti tot ceea ce înseamnă clasic, tradiţional şi simplu. fumezi? frecventezi cafenele cu iz boem între pereţii căreia îţi expui anumite idei şi percepţii în ceea ce priveşte viaţa şi arta? (în alte cuvinte "debitezi") clar. nu mai ai nici o scăpare. din perspectiva dânsei eşti un snob intelectual. te-ai apucat de arta fotografică? ai grijă... nu fotografia apusuri, răsărituri, soarele de la miezul zilei, papuci sau scrumiere că te-ai ars. eşti gata. din perspectiva dânsei eşti un snob intelectual. pai da cine te crezi? Kafka? Nietzsche? cum îţi permiţi să reflectezi? şi mai ales într-o cafenea. cum îţi permiţi să contrazici? snobule.

doamna "X", vreau să imi cer scuze în numele tuturor "snobilor intelectuali" de pretutindeni. ne pare rău că nu putem fi toţi un Kafka sau un Nietzche, că nu putem să bem cafeaua în mall sau sub un pod, că nu ne-am ales şi noi ocupaţii mai puţin absurde, avangardiste şi postmoderniste, cum ar fi să jucăm barbut şi pincă în scara blocului. ne pare rău. noi chiar încercăm :)