ambalaje, pahare goale, buze strivite de geam

mda... cam atat pot spune... cred ca rutina, noptile pierdute in care ma gandeam la viata, muzica si dragoste, zilele goale de la birou isi spun cuvantul. oare cand am inceput sa ma uit prin gaura cheii si sa vad o lume atat de insipida, goala si fara sens? cred ca demult... dar nu pot spune sigur... nu pot spune pentru ca nu stiu exact cand am facut trecerea de la zambit non-stop la la un zambet prefacut, un ranjet stupid inghetat pe fatza, parca deprins din tablourile lui Picasso. ideea e ca tot astept sa se intample ceva. ceva care sa ma faca sa zambesc k lumea sau sa ma socheze din toate incheieturile. pana atunci... ma intorc la viata, muzica si dragoste...