young folks

"jurnal of a smile"

am să încep să scriu acest mic monolog intitulat "jurnal of a smile". de ce? pentru că sunt al naibii de poet si scriitor. detalii: voi scrie câteva rânduri in fiecare zi. numărul de zile în care voi scrie acest monolog, al unui personaj fictiv, va coincide cu un anume aspect din viaţa mea. când acest aspect va disparea, monologul se va opri. acestea fiind spuse:

"ziua 1, 06 aprilie

a început. lupta cu mine însumi. s-a ajuns unde nu credeam că o să se ajungă niciodată. acum să vedem cine poate să rămână serios mai mult timp. spune ceva. vezi că dacă îţi inghiţi lacrimile nu vei mai putea vorbi. sau poţi? ar suna ca un sughiţ trist, dar amuzant totodată. exact, zâmbeşte. ai putea să faci pe oricine să zâmbească. multe lucruri au fost cucerite cu un zâmbet. poate şi imperii. poate nu. nu am fost bun la istorie. încurcam feţe şi nume. pe napoleon îl vedeam cu un coif de spartan sau mai ştiu eu ce aberaţii de genul. cumva că îmi plăcea matematica. cifrele nu te pot răni. cifrele nu conţin acte de violenţă sau iubiri neâmplinite. 1 e 1, 2 e 2... şi aşa mai departe. până am ajuns să înţeleg că fără violenţă şi iubiri ne-am tranforma în roboţi. atunci a început să îmi placă istoria, dar nu am reuşit să nu încurc lucrurile între ele. era ok. mă distram. am visat azi noapte mult gunoi. şi că mă laşi acolo. dar am reuşit să ies. printre cârpe şi spaghete semi-digerate mi-am făcut potecă. mă distram. apoi m-a trezit un fior. m-am speriat şi am deschis uşa. măcar să vad holul. e luni azi? mâine e marţi. ai aflat? dispar rândunicile"

the bastard brake up

kid on a trip

cu ochii împeienjeniţi, cu stomacul gol si plămânii plini de fum. aşa m-am întors de la Bucureşti. dacă pun totul cap la cap aş putea spune că a fost o experienţă foarte bună din punct de vedere al conferinţelor, al invitaţilor, al oamenilor din PRime de acolo. am participat la workshop-ul ţinut de Mugur Pătraşcu, managing partner la iLeo, workshop la care am prezentat o scurtă campanie online pentru prevenirea accidentelor rutiere. am venit cu o idee foarte tare, pe care am dezvoltat-o şi care, dupa spusele lui Mugur, s-a pliat bine pe acest gen de campanie socială. am ieşit pe locul 1, dar nu am caştigat pentru că am fost la egalitate de puncte cu altă echipă şi la care a mers premiul, deoarece noi ne-am axat prea mult pe creaţie. Paul şi cu mine am fost puţin dezamăgiţi la început, dar ne-a trecut după prima ţigară, pentru că ştim ca suntem oameni de creaţie şi nu ne e ruşine! cam asta s-a întamplat în Bucureşti. CNSC, din punctul meu de vedere, a fost un succes. cum mă simt eu? hmmm.. :)

everybody's gotta learn/love sometime

so... mâine merg la Bucureşti. la CNSC. de ce? în primul rând ca să învăţ. apoi să mă distrez cu cei mai tari obsedaţi de PR pe care îi cunosc şi pe care o să-i cunosc. apoi... anyway. ne vedem la feedback

suicide

prietenii ştiu de ce. sau nu

am aflat azi de la Paul că Bergenbier şi-a făcut recent rebranding. de ce ar face asta? probabil cei de la InBev au considerat că berea are un look destul de învechit şi că brandul are o nevoie de o repoziţionare în mintea consumatorilor cu burţile mari, martiri ai imaginii bărbatului fericit din România. curios. pe site-ul oficial trebuie să faci click pe "other". numai apoi îţi apare şi "România". apoi downloadezi un fişier .pdf în care găseşti Bergenbier ca şi "local brand" şi aşa şi este. un local brand căruia din punctul meu de vedere i se potrivea imaginea de masculinitate şi prieten cu burta mare. nu trebuia altceva pentru un local brand. bun. ce spune directorul InBev România? că Bergenbier nu mai are nevoie de un look masculin, ci de un look "unisex". are nevoie de "prietenie". măi... nu cred că are nevoie de încă o "prietenie". asta avea deja. "prietenii ştiu de ce!". unisex? hmm... oare ce femeie la care îi merg toate rotiţele va dori să bea o bere care a dat startul la ziua bărbatului? "nu beau o bere care i-a dat soţului meu înca un motiv în plus să bea ca porcul!". cam asta s-ar petrece în minte unei femei. în fine. sunt curios ce cotă de piaţă o să aibă Bergenbier peste un an dacă acum este de 10% din piaţa de bere. designul a fost creat de K Creation & Production, o companie belgiană cu 25 de ani de experienţă în acest domeniu. pe site-ul lor oficial, la clientul InBev apare Becks, Stella, Leffe şi..... nu, nu apare Begenbier. voi ce părere aveţi?

gold teeth and a curse for this town

şi nu e neapărat din cauza vremii care se îndreaptă şi începe să-mi scoată frigul din oase. e altceva. e ceva ciudat, străin şi totuşi atât de familiar. e poate un zâmbet, o coală de hârtie mototolită, o vizită târzie. vom vedea

aaaand.... action (comeback)

surprinşi? nu ar trebui. poate acea mână de oameni care ştiau despre revenirea mea în ale blog-uitului se aşteptau la asta. dar voi? ceilalţi? vreau să cred că a existat măcar un om care să-mi fi citit blogul şi pe care să nu îl fi cunoscut. în fine. poate că am simţit să mă alătur din noi blogosferei din cauza sentimentului de noutate, de "new beginning". un nou început în care se prevede o licenţă, lucruri frumoase facute alături de oameni frumoşi şi.... hmmm despre asta poate altă dată. totuşi, trebuie menţionat faptul că o mare influenţă asupra deciziei mele de a continua să scriu pe blog l-au avut Diana, Paul şi Bobo, oameni cu care poţi să stai o noapte întreagă să mimezi tambuchi, concupişcenţă şi trupe de elita egiptene de prin 7000 î.hr, care defapt nu sunt mameluci. to make the long story short, it's good to be back, guys!

p.s: vă invit să vizionaţi o poveste tristă, poveste despre internet, bombe, hi5 şi lactoză. enjoy! :D

retragerea

cuvintele curg precum ploaia fără sfârşit într-un pahar de hârtie. alunecă în drumul lor, trec pe furiş prin mintea mea. bălţi pline de tristeţe, valuri de bucurie rătăcesc prin mintea mea, posedând şi alintându-mă. nimic nu-mi va schimba lumea. imagini de lumină frântă care dansează precum un milion de ochi, mă cheamă fără încetare în mintea mea. gândurile-mi rătăcesc precum vântul nestatornic într-o cutie de scrisori, se rostogolesc orbeşte în drumul lor, prin mintea mea. când privesc lucrurile în ansamblu, nimic nu mai are rost. nici existenţa acestui blog. de aceea aş vrea să vă spun ca mă retrag din tot ceea ce înseamnă expunerea gândurilor mele pe o pagină de net. mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut în construirea acestui blog şi celor care au avut răbdarea să citească câte ceva. vă doresc toate cele bune şi să aveţi parte de tot ce e mai frumos în tot acest haos nebun căruia îi spunem viaţă.

vis

colecţionez obiecte frumoase. o pereche de pantofi, nişte ochelari, un telefon, o maşină de scris. sunt făcute din lemn şi pâslă. au cusături aparente. înfăţişarea lor delicată şi finisată e prietenoasă. şi sunt tăcute. ea le-a făcut, iar eu le voi arăta într-o expoziţie. "crezi că aş putea lua şi pătura roşie?" e o pătură nemaipomenită. e groasă, din pluş roşu... are cusături mari şi albe. nişte animale sălbatice aleargă pe ea. ea zâmbeşte. mă aplec peste o stâncă în încercarea de a o atinge. stomacul mi s-a comprimat. mă doare. "poţi să mă ţii de mână? nu pot dormi" îmi ia mâna. adorm.

the kettle's on

o marţi cu 3 ceasuri rele şi un logan

şofez de două luni. puţin aşai? nu şi după părerea şefului care mi-a încredinţat marţi dimineaţă un logan van nou nouţ pe care să-l iniţiez în traficul clujului. până aici nu ar fi fost nici o problemă, doar că acest logan van nu are geam spate (lunetă), ceea ce mai ales pentru un începător e cam nasol. zis şi făcut. dupa vreo 25 de km de condus prin oraş ajung şi eu în dreptul blocului unde aflu cu "stupoare" că nu am loc unde să parchez. dar fiind un tip "inteligent" merg prin spatele blocului şi intru la milimetrii prin pasajul pietonal care face legătura cu trotuarul, unde parchez. mândru de mine intru în casă şi încep să mănânc ca după o zi obositoare la muncă, când sună telefonul. e şeful care vrea să mă întâlnesc cu el la praktiker. de aici a început totul. aţi auzit ca marţi sunt 3 ceasuri rele? nu am crezut asta până acum. :p cum nu puteam să cobor de pe trotuar m-am gândit că dacă am intrat prin pasajul pietonal pot să şi ies prin pasajul pietonal. nu chiar. am luat virajul greşit şi am prins cu uşa stânga spate colţul pasajului. m-am dat jos din maşină şi pentru câteva secunde lumea mi-a câzut în cap. nu după mult timp au sosit şi martorii. fiecare cu propria personalitate îşi dădea cu părerea asupra situaţiei. tipul de la jocuri mecanice râdea în hohote, tipul care repară papuci în spatele blocului se uita la mine cu o grimasă care spunea: "ce naşpa" da! ştiu că e naşpa nu trebuie să-mi aminteşti! dar trebuie să-i mulţumesc tipului care repară papuci că m-a ajutat să mut cu mâna maşina ca să o pot scoate de acolo. după o scurtă vizită la poliţie pentru constatare, totul s-a rezolvat cu bine. mă mir că nu m-au dat aştia în judecată că am afectat structura de rezistenţă a blocului :))

dedicaţie pentru o săptămână de lămâie

"snobismul intelectual" - ediţie revizuită

ieri am aflat de la o persoană mai mult sau mai puţin importantă (să-i spunem doamna "X") ce înseamnă să fii un "snob intelectual". inseamnă să fii pasionat de fotografie, desen şi poezie (dacă sunteţi la liceu/facultate de arte nu mai are rost să citiţi. sunteţi nişte snobi), să urăşti tot ceea ce înseamnă clasic, tradiţional şi simplu. fumezi? frecventezi cafenele cu iz boem între pereţii căreia îţi expui anumite idei şi percepţii în ceea ce priveşte viaţa şi arta? (în alte cuvinte "debitezi") clar. nu mai ai nici o scăpare. din perspectiva dânsei eşti un snob intelectual. te-ai apucat de arta fotografică? ai grijă... nu fotografia apusuri, răsărituri, soarele de la miezul zilei, papuci sau scrumiere că te-ai ars. eşti gata. din perspectiva dânsei eşti un snob intelectual. pai da cine te crezi? Kafka? Nietzsche? cum îţi permiţi să reflectezi? şi mai ales într-o cafenea. cum îţi permiţi să contrazici? snobule.

doamna "X", vreau să imi cer scuze în numele tuturor "snobilor intelectuali" de pretutindeni. ne pare rău că nu putem fi toţi un Kafka sau un Nietzche, că nu putem să bem cafeaua în mall sau sub un pod, că nu ne-am ales şi noi ocupaţii mai puţin absurde, avangardiste şi postmoderniste, cum ar fi să jucăm barbut şi pincă în scara blocului. ne pare rău. noi chiar încercăm :)