everybody's gotta learn/love sometime

so... mâine merg la Bucureşti. la CNSC. de ce? în primul rând ca să învăţ. apoi să mă distrez cu cei mai tari obsedaţi de PR pe care îi cunosc şi pe care o să-i cunosc. apoi... anyway. ne vedem la feedback

prietenii ştiu de ce. sau nu

am aflat azi de la Paul că Bergenbier şi-a făcut recent rebranding. de ce ar face asta? probabil cei de la InBev au considerat că berea are un look destul de învechit şi că brandul are o nevoie de o repoziţionare în mintea consumatorilor cu burţile mari, martiri ai imaginii bărbatului fericit din România. curios. pe site-ul oficial trebuie să faci click pe "other". numai apoi îţi apare şi "România". apoi downloadezi un fişier .pdf în care găseşti Bergenbier ca şi "local brand" şi aşa şi este. un local brand căruia din punctul meu de vedere i se potrivea imaginea de masculinitate şi prieten cu burta mare. nu trebuia altceva pentru un local brand. bun. ce spune directorul InBev România? că Bergenbier nu mai are nevoie de un look masculin, ci de un look "unisex". are nevoie de "prietenie". măi... nu cred că are nevoie de încă o "prietenie". asta avea deja. "prietenii ştiu de ce!". unisex? hmm... oare ce femeie la care îi merg toate rotiţele va dori să bea o bere care a dat startul la ziua bărbatului? "nu beau o bere care i-a dat soţului meu înca un motiv în plus să bea ca porcul!". cam asta s-ar petrece în minte unei femei. în fine. sunt curios ce cotă de piaţă o să aibă Bergenbier peste un an dacă acum este de 10% din piaţa de bere. designul a fost creat de K Creation & Production, o companie belgiană cu 25 de ani de experienţă în acest domeniu. pe site-ul lor oficial, la clientul InBev apare Becks, Stella, Leffe şi..... nu, nu apare Begenbier. voi ce părere aveţi?

gold teeth and a curse for this town

şi nu e neapărat din cauza vremii care se îndreaptă şi începe să-mi scoată frigul din oase. e altceva. e ceva ciudat, străin şi totuşi atât de familiar. e poate un zâmbet, o coală de hârtie mototolită, o vizită târzie. vom vedea

aaaand.... action (comeback)

surprinşi? nu ar trebui. poate acea mână de oameni care ştiau despre revenirea mea în ale blog-uitului se aşteptau la asta. dar voi? ceilalţi? vreau să cred că a existat măcar un om care să-mi fi citit blogul şi pe care să nu îl fi cunoscut. în fine. poate că am simţit să mă alătur din noi blogosferei din cauza sentimentului de noutate, de "new beginning". un nou început în care se prevede o licenţă, lucruri frumoase facute alături de oameni frumoşi şi.... hmmm despre asta poate altă dată. totuşi, trebuie menţionat faptul că o mare influenţă asupra deciziei mele de a continua să scriu pe blog l-au avut Diana, Paul şi Bobo, oameni cu care poţi să stai o noapte întreagă să mimezi tambuchi, concupişcenţă şi trupe de elita egiptene de prin 7000 î.hr, care defapt nu sunt mameluci. to make the long story short, it's good to be back, guys!

p.s: vă invit să vizionaţi o poveste tristă, poveste despre internet, bombe, hi5 şi lactoză. enjoy! :D

vis

colecţionez obiecte frumoase. o pereche de pantofi, nişte ochelari, un telefon, o maşină de scris. sunt făcute din lemn şi pâslă. au cusături aparente. înfăţişarea lor delicată şi finisată e prietenoasă. şi sunt tăcute. ea le-a făcut, iar eu le voi arăta într-o expoziţie. "crezi că aş putea lua şi pătura roşie?" e o pătură nemaipomenită. e groasă, din pluş roşu... are cusături mari şi albe. nişte animale sălbatice aleargă pe ea. ea zâmbeşte. mă aplec peste o stâncă în încercarea de a o atinge. stomacul mi s-a comprimat. mă doare. "poţi să mă ţii de mână? nu pot dormi" îmi ia mâna. adorm.

o marţi cu 3 ceasuri rele şi un logan

şofez de două luni. puţin aşai? nu şi după părerea şefului care mi-a încredinţat marţi dimineaţă un logan van nou nouţ pe care să-l iniţiez în traficul clujului. până aici nu ar fi fost nici o problemă, doar că acest logan van nu are geam spate (lunetă), ceea ce mai ales pentru un începător e cam nasol. zis şi făcut. dupa vreo 25 de km de condus prin oraş ajung şi eu în dreptul blocului unde aflu cu "stupoare" că nu am loc unde să parchez. dar fiind un tip "inteligent" merg prin spatele blocului şi intru la milimetrii prin pasajul pietonal care face legătura cu trotuarul, unde parchez. mândru de mine intru în casă şi încep să mănânc ca după o zi obositoare la muncă, când sună telefonul. e şeful care vrea să mă întâlnesc cu el la praktiker. de aici a început totul. aţi auzit ca marţi sunt 3 ceasuri rele? nu am crezut asta până acum. :p cum nu puteam să cobor de pe trotuar m-am gândit că dacă am intrat prin pasajul pietonal pot să şi ies prin pasajul pietonal. nu chiar. am luat virajul greşit şi am prins cu uşa stânga spate colţul pasajului. m-am dat jos din maşină şi pentru câteva secunde lumea mi-a câzut în cap. nu după mult timp au sosit şi martorii. fiecare cu propria personalitate îşi dădea cu părerea asupra situaţiei. tipul de la jocuri mecanice râdea în hohote, tipul care repară papuci în spatele blocului se uita la mine cu o grimasă care spunea: "ce naşpa" da! ştiu că e naşpa nu trebuie să-mi aminteşti! dar trebuie să-i mulţumesc tipului care repară papuci că m-a ajutat să mut cu mâna maşina ca să o pot scoate de acolo. după o scurtă vizită la poliţie pentru constatare, totul s-a rezolvat cu bine. mă mir că nu m-au dat aştia în judecată că am afectat structura de rezistenţă a blocului :))

"snobismul intelectual" - ediţie revizuită

ieri am aflat de la o persoană mai mult sau mai puţin importantă (să-i spunem doamna "X") ce înseamnă să fii un "snob intelectual". inseamnă să fii pasionat de fotografie, desen şi poezie (dacă sunteţi la liceu/facultate de arte nu mai are rost să citiţi. sunteţi nişte snobi), să urăşti tot ceea ce înseamnă clasic, tradiţional şi simplu. fumezi? frecventezi cafenele cu iz boem între pereţii căreia îţi expui anumite idei şi percepţii în ceea ce priveşte viaţa şi arta? (în alte cuvinte "debitezi") clar. nu mai ai nici o scăpare. din perspectiva dânsei eşti un snob intelectual. te-ai apucat de arta fotografică? ai grijă... nu fotografia apusuri, răsărituri, soarele de la miezul zilei, papuci sau scrumiere că te-ai ars. eşti gata. din perspectiva dânsei eşti un snob intelectual. pai da cine te crezi? Kafka? Nietzsche? cum îţi permiţi să reflectezi? şi mai ales într-o cafenea. cum îţi permiţi să contrazici? snobule.

doamna "X", vreau să imi cer scuze în numele tuturor "snobilor intelectuali" de pretutindeni. ne pare rău că nu putem fi toţi un Kafka sau un Nietzche, că nu putem să bem cafeaua în mall sau sub un pod, că nu ne-am ales şi noi ocupaţii mai puţin absurde, avangardiste şi postmoderniste, cum ar fi să jucăm barbut şi pincă în scara blocului. ne pare rău. noi chiar încercăm :)

tristeţi de lămâie

se uita îndelung la dealul acela... toţi acei ani şi-a imaginat că l-a uitat, dar acum... işi dădea seama că ştie fiecare piatră, fiecare petec de pământ. acelaşi Iisus stătea împlântat în pământ, martor al trecerii timpului, schimonosit de atâta soare şi atâtea ploi, pironit pe acelaşi totem crăpat al credinţei. "nu mai sunt acelaşi..." işi spuse... şi îşi continuă drumul spre casa părinţilor lui, casă pe care a visat-o toţi acei ani în care a fost plecat. de pe drumul păzit de salciile chinuite de atâta aplecare, putea auzi susurul izvorului, iar răcoarea ce o emana îl izbi în plin tăindu-i respiraţia. grabi pasul, dornic să vadă acei pereţi, aceleaşi icoane vechi şi şterse, aceeaşi sfinţi bătuţi în cuie, martori ai copilăriei lui. când a ajuns aproape de potecă văzu că tot ce mai rămăsese din acei pereţi, era un ciot de lut decolorat, puţin mai înalt decât el, iar în jurul lui musteau bălăriile, emanând un miros de îmbâcseală. se rezemă de acel colţ de amintire şi văzu în depărtare acei brazi, înalţi şi falnici ca şi nişte străjeri, între care se afla mormântul unui strămoş demult uitat. se făcea din ce în ce mai frig... şi de undeva venea un miros de acru... "vom mai fi aceeaşi..." spuse pentru sine... şi se îndreptă spre livada de lămâi

îl găsiră fără suflare în apartament. în mână avea o lămâie uscată

Picasso s-ar simţi ca acasă la Kaufland

după o zi "chinuitoare" la birou (am citit şi am căscat toate cele 8 ore) am făcut o mică "excursie" până la Kaufland. nimic iesit din comun... doar că poate eram eu mai distrat şi vedeam peste tot o capodopera a comicului uman. la intrare m-a surprins privirea mirată a unui copilaş care se ţinea strîns de gâtul unui dinozaur mecanizat şi care parcă vroia sa-mi spună: "hai şi tu!" "e distractiv... pe bune!" ce e amuzant e că m-aş fi dus. cine să refuze un copilaş buclat şi cu zâmbetul până la urechi? înauntru aceeaşi marfă ambalată diferit, aceeaşi oameni cu aceleaşi poveşti... "nu mai cumpăr ketchup din ăsta", "măi, dar nu spuneai că luăm şi ulei?", "hai odată să prind un loc la coadă!" ultima am auzit-o la raionul cu peşte şi în acel moment, privirea mi-a căzut pe nişte crustacee care se holbau la mine cu ochii lor mici şi negri şi parcă râdeau cu sunete piţigăiate de tipul cu replica: "l-aţi auzit pe ăla fraţilor? se grăbeşte sa prindă loc la coadă!" am fost fascinat de tot umorul "supermarketian" pe care, ca un nebun, am reuşit să-l desluşesc din bip-urile de la scanner-ele caselor de marcat şi din marea de oameni adormiţi şi plictisiţi de culorile şi mirosurile de pe rafturi. la ieşire am fost trezit din amorţeala suprarealistă, de acelaşi zâmbet şi de aceeaşi privire mirată...

gânduri din troleu

azi, în timp ce troleul gonea între staţii, din când în când mişcându-se haotic înainte şi înapoi transformându-mă intr-un shaker ambulant, încercam să-mi înlătur supărarea de a nu fi primit promovarea aceea de care mi s-a spus cu ceva timp în urma. am început să mă gândesc la factorii care au contribuit la asta, la probabilităţi, matrici ale hazardului... la naiba... începea să se închege o adevărată teorie... imi mai trebuia un flip chart şi făceam schiţa bombei atomice sentimentale. apoi mi-am zis ca acesta nu e un motiv bun pentru a fi supărat. există alte motive... mult mai bune. adevărul e că există şansa aceea... şansa să fim doar nişte fiinţe ale unui haos aparent controlat. mi-ar plăcea sa cred că exista ceva mai mult... dar din câte vad... dacă există un Dumnezu... acesta a creat lumea în 6 zile, în a 7-a s-a odihnit, iar în a 8-a s-a plictisit de ea.

suspine pe ritmuri de indie rock

tânjesc după soare şi căldură cum nu am mai facut-o niciodată. a venit iarăşi iarna şi cu ea si îngheţul gândurilor care mă înţeapă la fiecare smucire a conştinţei. tot ceea ce pot să fac este să mă îmbăt cu ritmuri de indie rock şi să aştept în linişte venirea zilei care mă va mântui. ziua când oraşul mă va topi din nou, ziua în care o sa-mi imaginez că o sa fug la mare.

retrăiri

nu am mai scris sau fotografiat nimic în ultimele zile pentru că... pai după cum ştiţi a trebuit sa ţin doliu... nu se putea altfel. nu că aş avea percepţia timpului... parcă trăiesc o zi de luni over and over again. totul se perindă pe lângă mine cu o iuţeală pe care nu mi s-a dat sa o mai întălnesc până acum. parcă sunt suspendat într-un titrez gol pe dinauntru. parcă tot ce se întâmpla ieri e continuarea zilei de azi...

moartea unui concediu

nu ştiaţi? toate mor pe lumea asta.... inclusiv concediile. aşa cum moare şi al meu... mai are doar o zi... mi-am zis că o să-i spun... că o să-l pregătesc pentru sfârşitul inevitabil... dar nu... vreau să se bucure de timpul care i-a mai rămas... nici nu vreau să mă gândesc la momentul acela... când totul se va sfârşi. vedeţi voi, un concediu nu moare singur... nu... ia cu el şi leneveala, somnul, nopţile pierdute prin oraş, zilele cu trei dimineţi...

asta e... tot ce pot să fac mai bun este să mă bucur şi eu de ultima lui zi... şi când va veni momentul acela, să-i spun ca existenţa lui nu a fost în zadar, că în haosul acesta pe care îl numim viaţă există un plan (ştiu că e un mare bullshit dar scutiţi-mă.... ăsta e pe moarte) şi că în acest plan a avut un scop...

dacă simţiţi că vreţi să vă exprimaţi şi voi condoleanţele, vă rog postaţi un comment

zile cu trei dimineţi

te trezeşti târziu... cu părul în toate direcţiile (că deh... eşti creţ)... te uiţi în oglindă şi îţi dai seama cât de bine semeni cu Sweeney Todd, apoi încerci să-ţi alungi gândul acela din cap gândindu-te că nu te prinde aura de ucigaş debil, nu ai o miss Lovett la parter şi oricum nu prea ai voce pentru un muzical... pui cafea şi apă în filtrul vechi de 5 ani, rugându-te cu patos şi cu toată fiinţa ta ca de data asta să nu dea pe dinafară... bine înţeles că dă... priveşti aragazul înnegrit de atâta zaţ şi promiţi că îl vei curăţa mâine, dar în acelaşi timp te gândeşti că trebuia să îmbătrânească şi el odată, trebuia să îşi arate şi el ridurile, faţa-i coaptă de atâta căldură, trebuia să ajungă şi el urât...
îţi aprinzi o ţigară şi aştepţi un telefon sau un buzz să te trezească din amorţeala pe care ţi-a creat-o încă o noapte de visuri ciudate... în cele din urmă primeşti buzz-ul mult aşteptat şi le mulţumeşti celor de la yahoo pentru acel sunet strident care îţi scutură toţi neuronii... e amicul tău care e atât de dornic de o cafea încât te convinge şi pe tine că mai ai nevoie de una... te îmbraci cu silă, iar drumul până la cafeneaua preferată îl parcurgi cu troleul, care ca de obicei e un adevărat sport... bei cafeaua, fumezi un pachet de ţigări, vorbeşti despre fete, examene, companii de asigurări şi despre colegul de cameră care îţi mănâncă toată mâncarea, apoi te ridici, plăteşti o cafea cu gust de ars, te întorci acasă spunându-ţi că îţi ajunge şi ca vrei să leneveşti...
seara vine inevitabil şi primeşti acel telefon la care nici nu te gândeşti să raspunzi, dar fiind o fire curioasă, cu o conştiinţă mare, raspunzi în cele din urmă... te îmbraci cu silă, faci acelaşi drum cu troleul, intri în local şi-ţi găseşti prietenii în jurul unei mese pline cu sticle de bere şi pentru un moment ţi se face şi ţie poftă, ai vrea şi tu una... "cu ce vă servesc?" din instinct, ameţit de fum şi aburi de bere, rosteşti acele cuvinte... "o cafea vă rog"... aceleaşi fete, examene, companii de asigurări, aceiaşi colegi de cameră nesătui... ajungi acasă tremurând de la licoarea dulce-amăruie, te pui în pat... şi nu-ţi doreşti decât ca atunci când te trezeşti, aragazul să fi murit de bătrâneţe...

tequila lollipop - letter from Smo

dear miss Boo,

i am writing you this letter because... well... i have tried many times to say this to you... and this is the best way to say it. unlike when we are together... this is the place where my words pour like some children to a playground... and i'm not tangled up in your eyes anymore... anyway... i hate the fact that people don't know what they want... at some point i thought that you were different and maybe you are... but not that different. actually.... i'm kinda angry with u... who do you think you are? trying to turn such a simple thing into a complicated one? miss Boo... stop messing with my mind. it's not nice. :) i guess this is it... this is the part were we say goodbye. though this is not what i wanted, it is for the best.

your friend, Smo

P.S. i still haven't eaten the lollipop

Sweeney Todd

bun venit în universul întunecat al lui Tim Burton! de data aceasta cu o ecranizare a faimosului muzical de pe Broadway, "Sweeney Todd : The Demon Barber of Fleet Street". dacă sunteţi fani ai lui Tim Burton, acesta e un film pe care ar trebui să-l vedeţi. pe lângă faptul că în rolurile principale sunt distribuiţi Johnny Depp şi Helena Bonham Carter care, după părerea mea, sunt actorii cei mai potriviţi pentru acest gen de film, pe lângă imaginile pline de oroare şi dezgust, filmul va veni ca un duş rece intr-o zi plină de plictiseală, o zi în care ţi-ai dori sa faci cu adevărat ceva dar nu poţi deoarece ai prins rădăcini pe scaunul de la birou. aşa că ce altceva să faci mai bun, decât să te uiţi la un film care cu siguranţă te va trezi? vizionare placută! :D

oameni cu părul creţ... uniţi-vă!!!

citisem recent într-un articol că 41% din oameni nu iau în serios persoanele cu păr creţ. da... scoate-ţi mâna din buzunar şi şterge-ţi de pe faţă look-ul acela de plictisit... şi fii atent! măcar prefă-te ca iei în serios blogul acesta :p

41% se apropie foarte mult de 50%... wtf!? asta înseamnă că suntem sortiţi eşecului din start? ar trebui să ne revizuim poziţia noastră în societate şi să ne dăm seama defapt de adevăratul nostru status? de faptul că nu suntem luaţi în serios? NU!! noi ar trebui să punem piciorul în prag şi să nu ne mai plângem că ne stă părul aiurea când ne trezim dimineaţa şi vrem să ni-l smulgem din cap. nu... noi ar trebui să ne unim şi să le arătăm celorlalţi că facem lumea asta un loc mai bun. şi ce dacă Gandhi era chel? ce dacă Bush nu e creţ? (ok... aici ar trebui să ne bucurăm) :p

uitaţi-vă puţin la Hobbiţii din Lord of The Rings... toţi erau creţi şi cât de bine s-au descurcat ei în a înfrunta răul! Lev Troţki şi-a demonstrat geniul creţ în a conduce revoluţii, Einstein şi-a adus contribuţia în ştiinţă... chiar dacă e creţ... şi chiar dacă scoate limba în poză, maiestatea sa regina Elizabeta a II -a îşi demonstrează geniul părului creţ în a fi... pai... o maiestate. şi să nu mai vorbim de muzică... unde am putea enumera o gramadă de artişti cu părul creţ... artişti care au creat curente muzicale noi... pe care mulţi ţânci au dansat şi s-au făcut praf... şi au făcut multe prostii :D

vedeţi? noi facem lumea un loc mai bun... ar trebui sa fiţi mândri de noi... nu să ne priviţi cu neseriozitate... cine ştie ce am mai putea spune sau face :P şi încă un lucru... ţi-ai îmbrăţişat prietenul tău creţ azi? :)

imaginary love

can it be? why does his head feel like a puddle in which u throw a rock... and every wave is shaking every inch of his brain? every time she looks at him... he turns away. those eyes.... he begins to look at those eyes with such a fear... "but fear of what? what am i so afraid of?" he asks himself that every night... every day... every minute. "i am so drawn to that look...". he thought that this would just go away if he could avoid her. but he realized... that was impossible. he sees her every day, at the same hour, on the same bus... it's like... they share the same schedule, the same life. "time... what a sneaky fucker..." he says to himself. but on that particularly day... he woke up with only one thought in his mind... to talk to her... to overcome his childish fear. he feels that it's taking forever.... but the bus eventually comes... and he eventually sees her... he makes his way to the end of the bus and all of the sudden she turns around... that face... he tries to say something... "hi... see... you'll probably think that i am crazy, but...." the old lady standing next to him gently grabs his shoulder... "excuse me... who are you talking to?" he turns to her... those eyes were tearing holes in him once more...

pop quiz şi moartea lui Ledger

cam aşa se poate numi articolul de azi. "pop quiz" pentru că aşa mi s-a părut examenul de azi de la comunicare organizaţională. ca o lucrare de control nenunţată, cu două întrebări, pe care ţi-o dă un prof speriat că se apropie sfârşitul anului şi nu ţi-a dat destule note. (defapt nu cred că ar trebui să ma leg de asta... în ultimele zile mă uit în continuu la filme, nici pomană de învăţat. apropo... de văzut "Atonement", genul de film care îţi rămâne imprimat pe retină mult timp... deşi cineva mi-a spus că e prea sad... deci pe riscul vostru :p). "moartea lui Ledger" pentru că azi dimineaţă am aflat că actorul Heath Ledger a fost gasit fără suflare într-un apartament din New York. a decedat în urma unei supradoze de somnifere. foarte sad... mi-a plăcut foarte mult cum a jucat în "Lords of Dogtown" (cine a văzut filmul ştie despre ce vorbesc) anyway... R.I.P, Heath Ledger.

parfumuri uitate în umbra incertitudinii - dialog cu o conştiinţa

"cum poţi să laşi ceva ce te face fericit să se piardă în spatele voinţei tale prosteşti de a face lucrurile mai complicate decât sunt?"
"poate...nu ştiu..."
"te joci de-a "life's a bitch" gândindu-te că poate aşa îţi vei face existenţa mai interesantă sau pentru a-ţi confirma faptul că eşti fucked up? nu eşti..."
"nu sunt..."
"tot ce reuşeşti prin asta e să-ţi pierzi timpul... timp în care ţi-ai putea deschide ochii. totul e aşa de simplu..."
"defapt... totul e simplu..."
"lasă izul realităţii să se plimbe printre cei patru pereţi din care crezi ca nu ai mai putea evada... lasă-l sa darâme tot ceea ce credeai că ştii despre tine, despre alţii..."
"nu mai ştiu nimic... dar aş vrea să ştiu totul"
"simţi?"
"da... simt un... parfum..."