"jurnal of a smile"

"ziua 7, 12 aprilie

cine ar fi spus că se va termina aşa? am spus-o cu toţii. în acea corabie a viselor, acea navă putrezită stăteam lipiţi unul de altul. şi gândeam. nu vroia să o spună nici unul. mâine le voi spune că plec. o să râd de ei. de feţele lor schimonosite de atât de multă ură şi viclenie. o să le fac poze la toţi şi spoi imi voi deschide un vernisaj cu aceşti monştrii. tu în ce corabie te vei urca?"

"jurnal of a smile"

"ziua 4, 09 aprilie

am întârziat, iartă-mă. îmi căutam cheile. cine spune că oamenii bătrâni nu sunt amuzanţi? am dat azi peste un adevărat stand up. s-a ţinut într-o casă dărăpănată. în care se simţea un iz puternic de mucegai şi mâncare stătută. eu eram singurul spectator. dar râdeam cu lacrimi. ai simţit vântul unei seri de primăvară?"

"jurnal of a smile"

"ziua 2, 07 aprilie

îţi alegi cele mai ciudate locuri pentru cafea. lumea a fost luată prin surprindere de venirea căldurii. sau aşa am dedus din transpiraţia pe care o puteam gusta în autobuz. nu este timp. de asta mi-am dat seama. nu mai e timp de visat. mi-ar plăcea să fie, dar nu e. aş construi o clepsidră care să-mi măsoare toată viaţa. probabil m-aş speria la cât de puţin nisip aş pune în ea. Chişinăul arde"

"jurnal of a smile"

am să încep să scriu acest mic monolog intitulat "jurnal of a smile". de ce? pentru că sunt al naibii de poet si scriitor. detalii: voi scrie câteva rânduri in fiecare zi. numărul de zile în care voi scrie acest monolog, al unui personaj fictiv, va coincide cu un anume aspect din viaţa mea. când acest aspect va disparea, monologul se va opri. acestea fiind spuse:

"ziua 1, 06 aprilie

a început. lupta cu mine însumi. s-a ajuns unde nu credeam că o să se ajungă niciodată. acum să vedem cine poate să rămână serios mai mult timp. spune ceva. vezi că dacă îţi inghiţi lacrimile nu vei mai putea vorbi. sau poţi? ar suna ca un sughiţ trist, dar amuzant totodată. exact, zâmbeşte. ai putea să faci pe oricine să zâmbească. multe lucruri au fost cucerite cu un zâmbet. poate şi imperii. poate nu. nu am fost bun la istorie. încurcam feţe şi nume. pe napoleon îl vedeam cu un coif de spartan sau mai ştiu eu ce aberaţii de genul. cumva că îmi plăcea matematica. cifrele nu te pot răni. cifrele nu conţin acte de violenţă sau iubiri neâmplinite. 1 e 1, 2 e 2... şi aşa mai departe. până am ajuns să înţeleg că fără violenţă şi iubiri ne-am tranforma în roboţi. atunci a început să îmi placă istoria, dar nu am reuşit să nu încurc lucrurile între ele. era ok. mă distram. am visat azi noapte mult gunoi. şi că mă laşi acolo. dar am reuşit să ies. printre cârpe şi spaghete semi-digerate mi-am făcut potecă. mă distram. apoi m-a trezit un fior. m-am speriat şi am deschis uşa. măcar să vad holul. e luni azi? mâine e marţi. ai aflat? dispar rândunicile"